Classy all the way

 

Classy all the way este un proiect pe care ne-am bucurat nespus să-l realizăm. Este printre primele proiecte pe care le-am început atunci când am pus bazele Spatiograf și are o însemnătate deosebită pentru noi. Atunci când am început proiectul casa era într-un stadiu incipient și a trebuit să luăm totul de la zero. Amenajarea a durat în jur de 3 ani, cu pauze. Clienții și-au dorit un stil clasic, foarte personalizat și ne-a ajutat foarte mult faptul că aceștia s-au implicat de la început și au știut ce își doresc. De menționat este faptul că o astfel de amenajare personalizată durează, mai ales că fiecare element trebuie gândit atent, iar acesta trebuie să fie definitoriu pentru lucrarea finală.

Deși este o casă în stilul clasic, trebuie să menționăm că acesta dispune de o tehnologie care îi redă utilitatea. Vorbim despre încălzire în pardoseală, sistemele de ventilație și aerului condiționat încadrate în tavan și ascunse de priviri. Toate aceste aspect dau un confort pe termen lung și asigură bunăstarea. În plus, un lucru important pe care l-am asociat casei este lumina, dar și poziționarea acesteia.

Zona de zi a casei - parterul este considerată și zona de viață, animată continuu. În această încăpere este inclus un șemineu realizat din blocuri de piatră masivă și apoi sculptat, adăugând partea de deasupra în rigips. Urmează bucătăria și baia de serviciu, unde am lucrat foarte mult cu ceramică din Spania, am vrut să redăm aspectul clasic mediteranean pe care și clienții și-l doreau. Ne-am jucat în această parte a casei cu travertine în majoritatea dimensiunilor de la 60x60, până la mozaicuri de diverse nuanțe. Și acest lucru poate fi observat de la subsol până la ultimul etaj pentru că există o continuitate a materialelor care au fost combinate cu ceramica din Spania. Ce a fost impresionant în această amenajare este execuția de îmbinare dintre piatră și ceramică tăiată la 45 de grade, pe care am reușit să o realizăm cu o echipă profesionistă. Tot în bucătărie avem și o mobilă din lemn masiv de stejar, tăiată și vopsită în culori specifice pentru a completa coordonarea cromatică. Am obținut o nuanță perfectă de verde nici prea caldă, nici prea rece - o nuanță pe care cu greu o poți filma sau poza pentru că este într-adevăr unică.

La etajul 1 și 2 găsim zona de noapte, etajul 1 fiind compus dintr-un dormitor mic, dar și dormitorul matrimonial împreună cu dressingul și baia matrimonială foarte spațioasă, de aproximativ (12-14 mp). Baia este într-adevăr impresionantă, iar partea de depozitare cu dulapuri încăpătoare și accesoriile unice redau stilul mediteranean de care se bucură întreaga casă. Toate obiectele de decor sunt achiziționate de ei sau aduse din vacanță și ajută la construirea acestui home spa, având și travertin pe toate variantele și culori. Etajul 2 este format dintr-o baie și un dormitor din lemn închis, completat de o terasă în continuitatea spațiului.

Classy all the way a fost într-adevăr o provocare, a necesitat timp, implicare, folosirea de materiale premium, a unei continuități de stil și cromatică, dar și o colaborare fructuoasă și interes din partea beneficiarilor.

 

Classy all the way is a project that we were very happy to work on. It is one of the first projects we made when we started Spatiograf and it has a special meaning for us. When we started the project the house was in an early stage and we had to start from scratch. The arrangement lasted about 3 years, with breaks. The clients wanted a classic, very personalized style and it helped us a lot that they got involved from the beginning and knew what they wanted. It is worth mentioning that such a personalized design takes time, especially since each element must be carefully thought out, and it must be defined for the final work.

Although it is a house in the classic style, we must mention that it has a technology that makes it moden. We are talking about underfloor heating, ventilation and air conditioning systems framed in the ceiling and hidden from view. All these aspects give long-term comfort and ensure well-being. In addition, an important thing that we associated with the house is the light, but also its positioning.

The living area of ​​the house - the ground floor is also considered the living area, continuously animated. Included in this room is a fireplace made of solid stone blocks and then sculpted, adding plaster top. Next is the kitchen and the service bathroom, where we worked a lot with ceramics from Spain as we wanted to achieve the classic Mediterranean look that our customers wanted. We used in this part of the house travertines in most sizes from 60x60, to mosaics of various shades. And this can be seen from the basement to the top floor because there is a continuity of materials that have been combined with ceramics from Spain. What was impressive for this design is the execution of the joint between stone and ceramics cut at 45 degrees, which we managed to achieve with a professional team. Also in the kitchen we have a solid oak furniture, cut and painted in specific colors to complete the color coordination. We got a perfect shade of green - a shade that you can hardly film or take a photo of because it is truly unique.

On the 1st and 2nd floor we find the night area, the 1st floor being composed of a small bedroom, but also the master bedroom together with the dressing room and the very spacious master bathroom, of approximately (12-14 sqm). The bathroom is really impressive, and the storage area with spacious closets and unique accessories give back the Mediterranean style that the whole house enjoys. All the decorative objects are bought by the clients or brought from vacation and help to build this home spa, having travertine in all variants and colors. The 2nd floor consists of a bathroom and a closed wooden bedroom, completed by a terrace in the continuity of the space.

Classy all the way was really a challenge, it took time, involvement, the use of premium materials, a continuity of style and color, but also a fruitful collaboration and interest from the beneficiaries.

 

Fotograf:  Vicențiu Amarandei. 

UTILIZAM COOKIE
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul, pentru a oferi functiile retelelor sociale si pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor nostri pentru a-ti oferi experiente deosebite, pentru a analiza traficul si modul de utilizare si pentru a-ti personaliza serviciile noastre. In cazul in care alegi sa continui utilizarea website-ului nostru, esti de acord cu utilizarea modulelor noastre Cookie si Politica de Confidentialitate.

DA, sunt de acord!     Nu sunt de acord